Consiliul şcolar al elevilor

Crearea CONSILIULUI ELEVILOR în şcoli reprezenta o necesitate. Ea rezidă din cadrul teoretic principial al unor documente fundamentale referitoare la drepturile copilului, dar şi din modul în care acestea (drepturile) trebuie să devină o realitate în România. În acest context, instituirea în şcoli a unei instituţii care sa respecte dreptul copilului la opinie şi participare, decurge dintr-unul din principiile fundamentale ale Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului. Recunoscând acest drept, Convenţia conferă o viziune emancipată drepturilor copilului. Ea impune, de fapt, o nouă concepţie cu privire la copil. Se trece în sfârşit de la "copilul - obiect", care nu este încă adult, la statutul de persoană pe deplin capabilă de a da sens existenţei sale şi de a lua parte activ în societate. Convenţia recunoaşte copilul ca cetăţean a cărui demnitate umană trebuie respectată şi care poate şi trebuie să participe, de o manieră constructivă, la dezvoltarea societăţii. El trebuie ascultat. Convenţia a evidenţiat demnitatea, competenţa, creativitatea copiilor, capacitatea lor de a formula opinii, de multe ori extrem de serioase şi pertinente, în legătură cu aspecte care le afectează în mod direct viaţa.

Dreptul la educaţie nu exclude celelalte drepturi ale copilului! De altfel, exprimându-se în acest sens într-un Comentariu General, Comitetul pentru Drepturile Copilului a subliniat că în momentul în care un copil trece pragul şcolii, el nu îşi pierde drepturile sale fundamentale: "astfel, nu trebuie subminate eforturile de a promova celelalte drepturi, ci trebuie consolidate, prin intermediul valorilor împărtăşite în cadrul procesului educaţional. Aceasta nu include doar conţinutul programei şcolare, ci şi procesele educaţionale, metodele pedagogice şi mediul în care se desfăşoară educaţia, indiferent dacă are loc acasă, la şcoală sau în altă parte. [...] Educaţia trebuie să se deruleze într-un mod care să respecte demnitatea inerentă a copilului, să-l ajute să îşi exprime în mod liber opiniile şi să participe la viaţa şcolară".

Fără o implicare activă a copiilor şi tinerilor în viaţa publică, în viaţa şcolii, a comunităţii şi a familiei, nu se poate vorbi despre “drepturile copilului". Fără a asigura structurile şi mecanismele prin care adulţii, în parteneriat cu copiii, să transpună în practică aceste drepturi, ele riscă să rămână la stadiul de slogan. Mai mult, Comitetul pentru Drepturile Copilului a respins ceea ce a numit “mentalitatea de caritate sau abordarea paternalistă" faţă de problematica copiilor, iar în discuţiile cu Statele părţi la Convenţia pentru Drepturile Copilului a ridicat, invariabil, în discuţie practicile, cultura şi atitudinile tradiţionale care reprezintă obstacole în calea realizării principiului participării copiilor şi a drepturilor copilului.