Viziunea și misiunea școlii

Viziunea școlii

Crearea unui mediu educativ demn de secolul al XXI-lea, în care elevi din toate mediile sociale să crească, să evolueze și să se dezvolte în spiritul explorării, inovației și performanței.

Misiunea școlii

  Misiunea Liceului ”Voievodul Mircea” este de a oferi tuturor elevilor săi un mediu dedicat performanței, dar și susținerii lor, adaptat nevoilor, stilurilor și țelurilor individuale, care îi va încuraja să devină persoane informate, dornice să învețe pe tot parcursul vieții. Toți membrii comunității LVM, promotori atenți și fără prejudecăți ai multiculturalismului, includ valorile și cultura naționale în cadrul dinamic al spațiului european. Cetățeni ai aceleași lumi, absolvenții noștri vor fi învățat să facă față cerințelor vieții în secolul al XXI-lea cu încredere, integritate, compasiune și creativitate, să aprecieze pacea și umanitatea, capabili să învețe pentru a şti, pentru a face, pentru a fi, pentru a trăi împreună cu ceilalţi.

Sari la conținut