Chirurg plastician

Am absolvit Universitatea de Medicină „Carol Davila” București – promoția 2009-2015, în cadrul căreia am fost bursier (3 ani în România și 1 an Erasmus în Franța) și am continuat cu un rezidențiat de 5 ani în specialitatea Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă.

În momentul de față sunt chirurg plastician la SJU Târgoviște și colaborator la clinici private.

Îi sunt profund recunoscător d-nei profesor de Biologie – Oncioiu Diana Elena, care m-a îndrumat și susținut pe toată perioada de pregătire a examenului de admitere în Medicină (majoritatea orelor de pregătire au fost pro-bono sau modest remunerate). Cu ajutorul dumneaei am intrat la buget, chiar dacă nici nu-mi imaginam acest lucru când am început colaborarea.

Le sunt recunoscător acelor profesori ai liceului care mi-au transmis frustrări și m-au făcut să devin mai curajos și mai bătăios. 

Mă înclin în fața domnului Diriginte Duță Marius și îi transmit că nu am uitat atunci când i-am promis la examenul de licență că-l voi trata dacă o să devin doctor.

Simion Răzvan, promoția 2009
Sari la conținut