Popescu Daniela Cristina, promoția 1997

Consultant vânzări , „Casa Noastră (Qfort)

Ani frumoși, amintiri dragi, greu de spus în câteva cuvinte, gânduri  frumoase despre liceu, diriginte, profesori și colegii dragi mie.
Multumesc, domnului diriginte Duță Marius, pentru sprijinul acordat în anii liceului și, bineînțeles, profesorilor, pentru formarea mea din adolescență  în adult .
La mulți ani Liceului „Voievodul Mircea”, cu ocazia centenarului, felicitări pentru dobândirea Ordinului Meritului pentru Învățământ în Grad de Cavaler !

 

Predescu Mihaela, promoția 1997

Hair-stylist

“Să fim copii
Pentru încă o zi…!”
Sunt versurile unei melodii pe care obișnuiam să o cânt, respectiv să o ascult, în anii de liceu!
Dacă ar exista o posibilitate de a mă întoarce în timp, aș face-o în anii de liceu, dar nu pentru o zi… pentru mai mult… și asta pentru că au fost cei mai frumoși !!!
În prezent, sunt hair-stylist, sunt căsătorită cu un fost elev al liceului !!! – promoția ‘95 – și sunt mamă pentru doi copii minunați !
Mulțumesc tuturor cadrelor didactice care mi-au ghidat drumul !
Așa ca eu pot spune de două ori :  LA MULȚI ANI, Liceului “Vievodul Mircea”!!!

Barbu Marius Cătălin, promoția 1997

Hidrolog-șef, Bazin Experimental Voineşti, Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor Bucureşti

Îmi amintesc cu plăcere de anii de liceu, mă gândesc cu drag la profesori şi, desigur, la foştii colegi. Mulţumesc tuturor pentru cei patru ani speciali pe care cu mândrie o să-i port în suflet toată viaţa! 

Acum, la ceas aniversar, urez Liceului Voievodul Mircea un viitor asemenea trecutului impunător pe care l-a avut pe scena învăţământului dâmboviţean şi naţional. Îi doresc să nu uite de zestrea culturală şi umană pe care trebuie să o transmită cu mândrie generaţiilor următoare şi să rămână formator de personalitate prin OAMENII săi !

La mulţi ani, Liceul Voievodul Mircea ! Continuă să presari cu bucurie şi excelenţă patru ani din viaţa a cât mai multe generaţii de elevi!

Dinu Ovidiu George, promoția 1997

Inginer automatist, CONPET SA, Ploiești

La ceas aniversar, țin sa spun ca am încă mândria de a fi fost elev al Liceului Voievodul Mircea, fiind locul unde mi-a fost însămânțată pasiunea pentru un domeniu tehnic, anume programarea calculatoarelor, pasiune care a rămas vie și care m-a determinat să continui studiile în automatică la Facultatea de Inginerie Electrică a Universității Valahia din Târgoviște. Nu lucrez ca programator dar, ocazional, mai cochetez cu aceasta disciplină. Nostalgia tinereții se leagă obligatoriu și de perioada de licean și implicit de Liceul Voievodul Mircea.

Mulțumesc profesorilor care m-au păstorit în cei 4 ani petrecuți aici și le doresc viața lunga și tihnita.

La mulți ani actualilor și foștilor profesori, actualilor și foștilor elevi și întregului personal care a activat și activează în cadrul acestei instituții de învățământ.

La mulți ani Liceului Voievodul Mircea și încă cel puțin un centenar de activitate !

Oancea Nicoleta, promoția 1997

Medic primar ORL, Clinica Medicover, Bucuresti.

Sunt absolventă a Liceului Voievodul Mircea Târgoviște, promoția 1997, și a Facultății de Medicină a Universității Carol Davila din București. Ulterior am facut  rezidențiat la IFACF Dorin Hociota si MS Curie, București .

Lucrez la Clinica Medicover Bucuresti, ca medic primar In specialitatea ORL.

La peste 25 de ani de la absolvire, cu nostalgie și recunoștință pentru toți profesorii, îmi amintesc de acele timpuri. Mă închin în fața celor care  ne-au pregătit pentru viață. Cu siguranță, devenirea noastră profesională își are rădăcina solidă în munca și dăruirea lor.

Vă mulțumesc!

Bărcan Elena Claudia, promoția 1997

Jurist, instituții publice Dâmbovița

Absolventă a Liceului Voievodul Mircea, profil informatică, în anul 1997. Din 1997 până în 2001 am urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Valahia. După absolvirea facultății în 2001 m-am angajat ca și consilier juridic în cadrul Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște (actualmente Donalam Târgoviște). Între timp, din 2017 m-am angajat ca jurist cu timp parțial și la o instituție publică – Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru piscicultura Nucet. Dupa 18 ani, în anul 2019, mi-am încetat activitatea de consilier juridic în cadrul Combinatului. Din anul 2020, m-am angajat ca jurist cu timp parțial la  a doua instituție publica – Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voinești.

În prezent, sunt consilier juridic cu 2 contracte de munca cu timp parțial la cele 2 instițutii publice menționate mai sus.

Când nu sunt la serviciu, sunt soție și mămică cu normă întreagă pentru familia mea, respectiv pentru soț și pentru cei 3 copii pe care îi avem împreună.

Un gând bun pentru liceu și pentru cadrele didactice: Mult succes și spor în tot ceea ce faceți  !!!

Mulțumesc că m-ați format ca om și vă respect!!!

Vintilă Magdalena, promoția 1997

Economist, SC Soceram SA

Educație și formare profesională

  • Diploma de Bacalaureat, Liceul Industrial „Voievodul Mircea”, 1993 – 1997 Targoviste România
  • Diploma de Licenta, Universitatea „VALAHIA” Targoviste- FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE, 2004 – 2008 Targoviste România
  • Diploma de Master, Universitatea „VALAHIA” Targoviste – FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE, 2008 – 2010 Targoviste România

Experienta profesionala  :

1) RESPONSABIL DE MEDIU – SC SOCERAM SA – 09/05/2022 – PREZENT ;

2) ECONOMIST IN ECONOMIE GENERALA – SC VITALL SRL – 11/09/2019 – 31/03/2022 ;

3) ECONOMIST – SC FERRO PERFORMANCE PIGMENTS ROMANIA SRL – 01/04/2014 – 11/2018

4) TEHNICIAN/ECONOMIST – SC TERMOELECTRICA SA BUCURESTI – SUCURSALA ELECTROCENTRALE DOICESTI – 06/11/1998 – 30/10/2011

Mă mândresc cu faptul că am fost eleva Lieului „Voievodul Mircea din Târgoviște”,  aceasta a condus la formarea omului de astăzi, cu principii sănătoase de viață, cu iubirea de natură și de tot ceea ce ne înconjoară.

Cu ocazia aniversării CENTENARULUI liceului, vă doresc un sincer La mulți ani!

Grigore Florin Alexandru, promoția 1997

Consilier, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, Ministerul Educației

Anii petrecuți în liceu au fost plini de provocări, bucurii, prietenii și descoperiri. Am învățat multe lucruri noi, atât în materiile școlare, cât și în viața personală. Am cunoscut oameni diferiți, cu care am împărtășit interese, hobby-uri, vise și secrete. Am participat la activități extrașcolare, cum ar fi concursuri, proiecte și excursii. Am avut și momente grele, când am dat de obstacole, conflicte, dezamăgiri sau eșecuri. Dar am reușit să depășesc aceste situații cu ajutorul profesorilor, părinților și prietenilor.

Anii petrecuți în liceu m-au format ca persoană și m-au pregătit pentru viitor.

După terminarea liceului am urmat cursurile Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București, iar în urma cu câțiva ani am absolvit cursurile de Master ale aceeași instituții.

Așa cum am precizat, liceul m-a format și ca sportiv. Datorită sportului practicat în timpul și în cadrul liceului, mai exact – volei, am avut ocazia de a participa în competiții sportive de înaltă performanță, interne și internaționale, în cadrul Diviziei Naționale și în cadrul lotului național de volei, medaliat la Jocurile Balcanice sau Mondiale ale Forțelor Armate (sunt fost jucător la Steaua București, printre altele).

În prezent, sunt consilier la Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor  din cadrul Ministerului Educației, membru în cadrul Rețelei Internaționale de Educație Enic – Naric, antrenor de volei – cadeți și juniori în București.  

Lilea Elena Daniela, promoția 1997

Expert contabil, Bentall GreenOak, Toronto, Canada

Ce înseamnă liceul pentru mine? Cu mult drag pot să spun că au fost cei mai frumoși ani, am adunat amintiri minunate, am legat prietenii care durează și astăzi. Dar de un lucru sunt sigură, anii de liceu m-au ajutat să mă inițiez, în primul rând, ca om, apoi ca elev al Liceului Voievodul Mircea.

Mulțumesc profesorilor și domnului diriginte Vasile Marius Duță pentru că au avut încredere în noi, pentru răbdarea, pregătirea excelentă și sprijinul acordat.

Sari la conținut