1999

Economist, SC Atu 4Biz 

După câțiva ani de  șoferie, gestionar etc am ajuns sa fiu economist, o meserie care îmi place ! 

Am ajuns aici datorita educației din anii de școală mai ales cei petrecuți la Voievodul Mircea !

Jurnalist, Antena 3

„Nu sunt ce aş fi vrut să fiu, mi-ar fi plăcut să cânt, dar scriu! Sunt jurnalist!”

Am iubit muzica dintotdeauna și cânt de când mă știu. Dar părinții m-au vrut inginer, ca să am o meserie de viitor.

Așa că în locul Liceului de Muzică am făcut Mate-Info la Liceul „Voievodul Mircea” din Târgoviște și, bineînțeles, în locul Conservatorului, Facultatea de Automatică şi Informatică Industrială.

Și, paradoxal, am ajuns să lucrez în Radio (a doua mare dragoste, după muzică) și Televiziune. Drumul m-a purtat de la „Radio D” Târgovişte pe la Radio Contact/Kiss Fm, Național Fm, Europa Fm, N24/Național Tv, Digi24, Smart FM/Aleph News și Antena 3 CNN.

Ce-aș schimba, dacă aș putea să dau timpul înapoi? Aș schimba Facultatea, aș face Conservatorul, deși muzica mi-a fost alături tot timpul și-am cântat… și la bine și la greu.

Dar pentru nimic în lume nu aș renunța la cea mai frumoasă perioadă din viața mea – cei 4 ani la Liceul „Voievodul Mircea”.

Pentru că am învățat acolo nu doar niște materii, nu doar Info, Română, Chimie, Engleza sau Franceză. Lecțiile pe care ni le-au predat atunci profesorii noștri s-au transformat apoi în principii de viață și în repere la care încă mă raportez.

Iar profesorii, unii dintre ei, n-au fost doar profesori. Ne-au fost prieteni, ne-au ascultat, ne-au înțeles, ne-au certat când a fost cazul, ne-au sfătuit și ne-au îndrumat ca și cum am fi fost copiii lor, în cea mai complicată perioadă din viață, adolescența.

Și le voi fi mereu recunoscător, pentru că o parte extrem de importantă din cine, ce și cum sunt azi, li se datorează.

Pentru mine, profesorii mei sunt Liceul „Voievodul Mircea”. Pentru că, așa cum spunea Diriga – doamna Rodica Stănilă, „Omul sfințește locul!”.

Informatician, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița

Cu aproape 29 de ani în urmă am pășit cu mare emoție pe porțile instituției, fără să știu că o să mă aștepte 4 ani, ani care sunt printre puținii pe care i-aș retrăi, secundă după secundă, fără să schimb nici o secundă, ani care ne-au format, ne-au ajutat si ne-au transformat în oamenii care suntem astazi.

După finalizarea liceului, profil Matematică-Informatică – intensiv informatică, m-am indreptat către o facultate cu același profil. In 2005 m-am angajat ca profesor suplinitor de informatică și TIC, doar că mi-a luat 10 ani să-mi dau seama că sistemul nu mai dorește profesori dedicați ci profesori care să fie îngropați în hârtii, în comisii, comiții și comitete. După 10 ani petrecuți la catedră mi-am dat demisia și m-am angajat ca informatician într-un liceu din județul Dâmbovița. În prezent, sunt informatician la Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.

Este o mare bucurie şi o mare onoare pentru mine să pot transmite gândurile mele din postura de absolvent al acestui liceu. După 100 de ani, Liceul ”Voievodul Mircea” pregăteşte în continuare generaţii de elevi pentru a-şi alege propriul drum în viaţă, pentru realizarea unui viitor de care cu toţii să fim mândri.

La ceas aniversar aduc un respectuos omagiu tuturor dascălilor frumoși sufletește care au slujit și slujesc în această instituție, „se spune că dascălii nu au apărut întâmplător în această lume, Dumnezeu i-a trimis pe pământ pentru a împărți lumină și căldură prin ceea ce au la îndemână în minte şi în suflet”! Dascălii acestei instituții au stimulat elevilor libertarea de a gândi, de a se exprima și dreptul de a-și dezvolta pe deplin personalitatea.

Un sincer ‚,La mulți ani!” liceului noastru și un gând de recunoștință pentru toți cei care au dat o fărâmă din sufletul lor acestui lăcaș de învățământ !

“executive multi-purpose domestic management”

Anul acesta, 2024, se împlinesc 25 de ani de când am absolvit liceul (profilul informatică).

Până la începutul lunii decembrie a anului trecut am ocupat postul de director tehnic într-o companie din Târgoviște. M-am angajat la această companie cu o lună înainte de finalizarea studiilor universitare (Facultatea de Inginerie Electrică, Universitatea Valahia, specializarea Automatică și Informatică Industrială), în mai 2004. În cei 19 ani și jumatate petrecuți la acest angajator am parcurs numeroase etape de dezvoltare, câștigând experiență atât pe posturi executive, cât și de management. Am lucrat cu date spațiale. Datele spațiale, numite și date geospațiale sau geodate, sunt orice tip de date care se referă direct sau indirect la o anumită zonă geografică sau locație. Am participat la producția de modele digitale ale reliefului și mediului înconjurator, în diverse formate, utilizând diverse metodologii, aplicații software și date sursă. Produse digitale ca: Google Earth, Google Maps, Waze, etc. se bazează pe aceste date spațiale. Pe scurt însă, pot sa spun că am făcut hărți.

În prezent sunt casnică. Pentru mine, sa accept acest ”statut”, de “casnică”, este, în același timp, ușor amuzant, dar și destul de înfricoșător. Iar aceasta este pentru că, de când mă știu, am vrut să fiu independentă, din toate punctele de vedere, dar mai ales din punct de vedere financiar. Pentru foarte mulți ani am fost “zmeoaică”, am acceptat toate provocările și situațiile profesionale, care mi-au apărut în cale și pot să spun că am câștigat de fiecare dată. Apoi, în 2016, am devenit mamă, iar această experientă pot spune că este cea mai complexă “funcție” pe care am avut-o până acum de îndeplinit. Astfel, pentru o perioadă, am funcționat ca “mamă zmeoaică”, ducând în paralel sarcina complexă de a crește și îngriji un copil și atribuțiile de angajat, cu presiunea și responsabilitățile ce veneau împreună cu acest statut. Anul trecut am simțit nevoia de a face o schimbare profesională. Intrasem în cel de-al 20-lea an de muncă în aceeași companie. Simțeam de ceva vreme că partea complet practică, tehnică, îmi lipsește. Îmi doream să mai învăț ceva nou, să pot să fac un produs, să duc singură toți pașii, de la idee până la codul final, utilizabil într-un anumit scop. De la începutul anului trecut, de cîteva ori pe săptamană îmi aloc timp pentru studiu. Astfel, am reusit să îmi consolidez noțiunile de statistică și să le pun în practică cu ajutorul limbajului de programare R; să înteleg principiile dezvoltării web, parcurgând cursuri de HTML și CSS, ajungand la un nivel intermediar de cunoastere a acestora; să aprofundez cunoștintele și skillurile de SQL prin mult exercițiu. Pentru moment, sunt în a treia lună de “executive multi-purpose domestic management”. Pe scurt, casnică, mamă full-time. Îmi ajut copilul la teme, mă joc cu el, citim împreună, petrec timp cu el, iar lucrul acesta mă împlinește, îmi aduce multă bucurie și sens. În același timp reușesc să îmi continui studiul independent, pentru că la un moment dat voi face pasul spre o nouă provocare profesoională în domeniul în care ma pregătesc momentan.

De-a lungul anilor ce au trecut de când am încheiat capitolul “liceu” au fost nenumarate momente și situatii în care m-am simțit recunoscătoare pentru educația primită în liceu. Din școala românească parcursă de mine, cea mai importantă parte o ocupă liceul. Am avut norocul să îmi formez o gândire logică și o modalitate minuțioasă de a analiza situații sau sarcini complexe, de a face lucrurile pas cu pas, într-o ordine care să mă ajute să obțin rezultatul dorit. Beneficiile au fost pentru mine atăt pe partea personală cât și pe partea profesională.

Îmi aduc aminte atât de bine aminte de momentul în care am văzut lista cu elevii admiși în clasa a 9-a la profilul de informatică, în vara anului 1995; de orele și laboratoarele din sala 12 de la etajul 1, de langă cancelarie, unde am “dat” pentru prima dată, cu creta, comenzi de MS DOS pe tabla neagră, și am făcut debug la coduri de Turbo Pascal, cu creionul pe caietul studentesc de matematică – uneori la fel mai fac și acum pentru secvențe de cod de R sau Python; de nebunia aceea de backtracking, care a ramas precum o gaura neagra în mintea mea; de mutatul de la o sala la alta în fiecare pauză; de “groaza” pe care o resimțeam la orele de fizică și la cele de limba română; de multe momente din acei 4 ani de liceu. Momente pline de o multitudine de stări sufletești, uneori copleșitoare pentru “eu” de-atunci.

Bucurie și recunoștință – aceste două sentimente mă încearcă de câte ori revin cu gândul la acei 4 ani de mult trecuți.

Le mulțumesc profesorilor și colegilor mei, căci împreună am creat acel mediu, am trait acele experiențe, am câștigat cunostințe, toate acestea formând o referință solidă pentru etapele ce au urmat în viața mea.

Muncitor, Italia

Sunt în Italia de 20 de ani și, recunosc, că din când în când mai cad în butoiul cu nostalgie. Înainte să plec din tară am încercat să continui studiile și am făcut 3 ani de “tehnologii și echipamente nonconvenționale” la Universitatea Valahia, apoi, dezamăgit de cum decurgeau cursurile, am renunțat (recunosc că am trăit situația ca pe un mare faliment, trădând așteptările părinților și un pic chiar și pe ale mele) și am încercat să fac comerț ambulant cu un AF-u “nou nouț”… am făcut târguri câțiva ani, am investit bani și timp… pe care le-am pierdut. Idea cu care am început, de tipul: “cumpăr ieftin și vând mai scump”, “mă descurc eu cumva”, n-avea cum să înfrângă lipsa de orice fel de experiență. Rezultat: un alt faliment… Apoi, m-am angajat la Alfa TV. Încă nu îi dăduseră drumul și aveau nevoie de unul la montaj. Cum mă descurcam în Adobe Premiere, după o probă de 5 min m-au angajat… Am muncit la ei câteva luni și pregăteam lansarea care întârzia pentru că nu primeau aprobările și împreună cu ea întârziau și salariile noastre… După ce m-am săturat să fac munca gratis, am demisionat. Alt faliment…

Am decis, apoi, să fac marele pas și să plec în Italia… Am muncit ca grădinar – faliment… într-o fabrică de motoare de mașini de spălat – faliment (de data asta a falimentat fabrica), apoi ca zidar – faliment… Și, după 3 ani, am găsit postul de muncă unde sunt și acum. Sunt bine integrat și mă simt ca acasă. Italienii sunt oameni de suflet cu un temperament foarte asemanator cu al nostru. Problema românilor din Italia sunt (greu de crezut, dar adevărat) românii înșiși. Au plecat din țară foarte mulți cu o educație precară, inteligență de nivelul unei gâște și grandomanie împinsă la extrem. Imaginați-vă ce poate ieși din combinația asta de atribute. Poate că nu sunt mulți, dar sunt cei mai vocali… E normal să fii privit apoi cu scepticism când te prezinți ca român. Cel puțin  până când te faci cunoscut. Până cel cu care vorbești își dă seama că ești o personă educată și cu care poate avea o conversație plăcută, variată și din când în când chiar interesantă. Acum, amicii mei italieni mă considera “un caz aparte” dar eu continui să le explic că nu sunt și e doar o problemă de percepție, pentru că e plină România de persoane mult mai bune, frumoase și de treabă decât mine. La urma urmei fac parte din grupul acela de care eu însumi mă plâng: cei care au fugit din țară.  Am dus cu mine, însă, un pic de bun simț românesc, un pic de ospitalitate, umor și poftă de viață caracteristică nouă. Într-un cuvânt: educație .

Nu pot să nu fiu recunoscător educației din România, pornind de la cei 7 ani de acasă până la următorii 15 de școală. Ca bagaj de cunoștințe, în școală, am acumulat acolo, cât s-a putut. Dar ca experiență, am rămas cu acea senzație de “a doua familie”. Iar anii de liceu sunt perioada aia magică presărată cu agonie, extaz și întreg milionul de nuanțe ce stau între ele… Acei 4 ani petrecuți acolo sunt printre puținii din viață mea pe care i-aș retrăi, secundă după secundă, fără sa schimb absolut nimic.

Șef de masă, Sala de bingo SC Artonga SRL

Împreună cu cei care vibrează sufletește într-un astfel de moment aniversar, adresez cuvinte de felicitare profesorilor care își împlinesc misiunea acum, continuând tradiția celor 100 de ani care bat la poarta istoriei… De asemenea, adresez cuvinte de prețuire și veșnică recunoștință profesorilor de altă dată ai renumitei școli, cunoscută sub numele de Grupul Școlar „Voievodul Mircea”, din 1994 când am pășit pentru prima dată și care îmbracă în aceste zile veșmânt de sărbătoare. Numele Profesori de vocație nu rămân doar simple personaje trecute în istoria fugară a unei școli, ci și în istoria fiecărui elev care îi trece pragul.